Cele mai importante 6 lucruri pe care le trăiesc persoanele cu anxietate socială

Au fost timizi de când se știu, dar la un moment dat acea timiditate a devenit auto-conștientizare (self-awareness) și anxietate puternică în tot mai multe situații sociale. Așa au început să își dea seama că e o problemă. Drept urmare, sunt prinși între “Așa am fost mereu” și “M-a transformat această frică copleșitoare”.

Înaintea unei interacțiuni sociale le trec prin minte tot felul de scenarii cu lucruri care ar putea să meargă prost și care i-ar putea face să se facă de rușine, să fie umiliți sau respinși. În timpul interacțiunii cu alte persoane simt anumite senzații psihofiziologice (în corp) foarte intense, precum tensiune musculară, transpirații, roșesc, tremor, palpitații, împreună cu frică, frustrare și rușine. După interacțiuni, derulează moment cu moment în mintea lor amintirile acestor situații, gândindu-se cât de rău a fost și analizând tot ce au făcut, reacțiile lor, expresiile faciale ale lor și ale celorlalți, precum și tot ce ar fi putut gândi rău ceilalți despre ei. Așa ajung să simtă că nu pot sa aibă încredere în ei, că sunt impredictibili în anumite situații în funcție de anxietatea pe care o simt și că ceilalți îi judecă foarte aspru. Astfel, fiecare interacțiune este trăită de mai multe ori, cu gânduri și emoții negative, înainte, în timpul și după interacțiune. 

Deși deseori își dau seama că frica e irațională și disproporționată față de adevărata semnificație a acelor situații, totuși o simt ca pe o forță incontrolabilă care îi face să se teamă de propriile sentimente, și care ia mult timp pentru a scădea sau dispărea. Simt că nu au instrumente practice ca să gestioneze anxietatea și asta îi face să o perceapă ca fiind amenințătoare și incontrolabilă. Motiv pentru care aleg deseori să se retragă din cercul social, pentru că e mai ușor, mai controlabil și predictibil așa. Pot să o țină așa lungi perioade de timp, unii chiar ani de zile. Consecința este că încet-încet pierd prietenii vechi și încep să simtă și mai puternic povara singurărății și a lipsei de eficiență interpersonală. Astfel poate să apară lipsa de speranță și se pot întreba „Oare așa mă voi simți toată viața?”.