Cum știi dacă ai depresie?
Cum știi dacă ai depresie?
Te voi ajuta să înțelegi ce înseamnă depresia ca tulburare conform manualului de diagnostic DSM-V.
În primul rând, fiecare dintre noi avem momente sau chiar zile în care simțim unele din simptomele depresiei. Uneori doar unul, alteori două sau trei, timp de o zi, sau câte o săptămână. Dar pentru a avea un diagnostic de episod depresiv major (depresie) trebuie să se manifeste cel puțin cinci din următoarele nouă posibile simptome, deodată, timp de cel puțin două săptămâni, în fiecare zi, în cea mai mare parte a zilei, din care cel puțin unul să fie simptomul 1 sau 2.
1.Constant te simți trist/ă, fără speranță, neajutorat, plângi (în fiecare zi, în cea mai mare parte a zilei, de cel puțin două săptămâni).
2.Lucrurile care înainte te interesau, acum nu îți mai fac plăcere deloc (sau foarte puțină).
3.Somn dereglat (fie dormi mai mult, fie mai puțin comparativ cu cât dormi de obicei).
4.Apar schimbări în apetit și greutate (e posibil fie să mănânci mai mult, fie mai puțin decât de obicei ceea ce duce la creșteri sau scăderi în greutate).
5.Oboseală și lipsă de energie (chiar și sarcinile rutiniere devin foarte obositoare).
6.Agitație sau lentoare psihomotorie (te simți mereu agitat, nu ai stare sau dimpotrivă simți că spălatul pe dinți durează dublu decât de obicei, sau că vorbești, gândești mult mai lent decât înainte).
7.Concentrare slabă sau dificultăți în luarea de decizii. Poți avea dificultăți chiar și în luarea celor mai neimportante decizii zilnice cum ar fi (după care copil să merg azi primul, la ce film să mă uit, ce să mănânc de amiază).
8.Sentimente de vinovăție excesivă sau lipsă de valoare față de lucruri pentru care nu te-ai simți în mod normal așa (de ex. apare vinovăție pentru lucruri care nu au aproape nicio legătură cu tine, că cineva și-a rupt o mână, încălzirea globală, vremea de afară, faptul că nu ai ieșit din casă din cauza felului în care te simți).
9.Gânduri cu privire la suicid (apar diferite gânduri cu privire la terminarea vieții, de ex. Mi-ar fi mai bine dacă aș muri, nu voi scăpa niciodată de suferința asta, viața asta nu are niciun sens și altele).
Deci, pentru a avea un diagnostic de episod depresiv major, cinci sau mai multe dintre aceste simptome trebuie să fie prezente în fiecare zi, timp de cel puțin două săptămâni, mai mult da decât nu. Dacă treci prin acest tip de suferință emoțională, sau știi pe cineva care trece, solicită ajutor terapeutic (psiholog sau psihoterapeut) sau medical (psihiatru) imediat.